July 2, 2009
Azi am dat ultima probă, cea de la sport, a fost cald afară și a durat mult, în rest totul bine.
La final profii au zis: „Păcat de tot ce ai făcut astazi, ai stricat tot cu aruncarea asta”. Cu alte cuvinte, o sa iau 9 la joc sportiv (cred).
Îmi cer scuze că mă rezum doar la atât dar acum ma întind în pat pentru că m-a luat o durere cruntă de spate la examen (muschii din partea stangă) si acum se continua cu o durere insistenta în zona inimii.
Felicitari tutuoror care au trecut cu bine peste acest bac, și care sunt mulțumiți de performanțele obținute. Și succes în continuare la admitere (pentru cei care mai au de învațat).
July 1, 2009
Astăzi, 1 iulie 2009, am realizat, de fapt m-am convins că sunt bun, unul dintre cei mai buni.
Sunt bun la a fi eu, la a da-o-n bară de fiecare data când am ocazia să realizez ceva. De fiecare dată când ar putea totul să fie bine, mă straduiesc și reușesc să fac acel final fericit să se transforme într-unul tragic.
Dacă te crezi prea sigur pe tine și ești sigur că o să-ți iasă așa cum ți-ai dorit, poți să-ți iei gândul de la asta pentru că sigur va merge prost, vorba aia „dacă ceva poate merge prost, va merge cu siguranță prost” chiar mai prost decât este posibil aș adăuga eu. Nu sunt pesimist, de obicei eu încerc să vad partea bună a lucrurilor, însa de aceasta dată ăsta este adevărul.
Dimineața începe bine. Te trezești, faci duș, mănânci, recapitulezi puțin și pleci. Odată ajuns, aștepți, mai mult sau mai puțin (poate chiar deloc) crispat să ți se pună în față subiectele. Odată ce le ai in față, iți revii, observi că sunt ușoare, că le-ai mai făcut și ca poți să le faci și acum. Te relaxezi. Timpul trece și la un moment dat, realizezi ca ai greșit ceva, încerci să remediezi problema, dar cum ai fost sigur pe tine și nu te-ai grabit, acum nu mai ai timp și pe deasupra, ți s-a mai facut și foame. Și uite așa ai mai dat cu șutul unei ocazii, una dintre acelea care nu vin de două ori in viață.
Probabil, faptul că nu sunt atent, o să-mi pună capac într-o zi, până atunci, mai dau cu șutul și cu altă ocazie.
June 23, 2009
Proba a decurs bine, conform așteptărilor mele (nu știu ce așteptari aveau ceilalți), și în ciuda evenimentelor mai mult sau mai puțin neobișnuite.
- Învațat puțin, la ore târzi din noapte.
- Uitat la TV pâna la 3:00
- Băgat la somn pe la 4:00
- Râs în timpul prezentării pentru că nu îmi gaseam cuvintele, deși scrisesem destule.
Una a trecut, restul probabil or să decurgă la fel.
June 22, 2009

De fapt, a inceput înca de astăzi, dar eu am fost unul dintre norocoșii care au fost amânați pentru a doua zi. Maine nu mai scap.
La ora 8:00 va avea loc stabilirea primei sentințe intermediare. Va fi rapidă, chiar fulgeratoare, va fi orală și categoric la română.
Revin mâine cu impresii.
Amin.
June 11, 2009
În ultima perioadă s-au schimbat niște lucruri in ceea ce ma privește pe mine, de la locurile pe care le frecventez sau nu le mai frecventez și persoanele cu care îmi petrec timpul liber din când în când pâna la modul în care îmi petrec acest timp. Prin urmare in loc să mai stau tot timpul in fața monitorului, cum obișnuiam, prefer să ies la o tură cu rolele daca e mai răcoare afara sau sa stau întins in pat și sa ascult muzică, inevitabil adormind mai devreme sau mai târziu, eu cel care nu dormeam mai deloc considerând asta o pierdere de vreme ( mai mare decat cea in care stăteam pe net si cotrobăiam site-uri fără un scop anume).
Un lucru însă nu s-a schimbat, și anume [...] read more »