Tag Archives: facultate

Prima saptamană

Am trecut cu bine și de această primă săptămână, care nu a fost nici grea, nici ușoară însă în mod sigur a fost obositoare.

Încă nu este totul clar, sălile se schimbă, opționalele se definesc, orarele se modifică, dar una peste alta este totul bine, iar prietenii nu întârzie să apară.

Deși timp liber este foarte puțin nu regret nici o clipă alegerea făcută venind aici și după mine, secretul succesului este să găsești un echilibru, între distrcție și învătat, echilibru la care nu am ajuns încă, dar consider că sunt pe drumul cel bun.

Momentan, sunt încă în etapa în care prefer distracția din camin în favoarea celei în oraș. Sunt tot felul de oameni aici, însă peste 50-60% sunt  read more »

11 zile

Long time, no see. A trecut ceva vreme de când nu am mai scris, conform calendarului pe care îl am în față,  au trecut exact 11 zile, destul de mult, cea mai mare pauză pe care am facut-o până acum.

Aceste 11 zile, au fost o perioadă de relaxare și stres în același timp, perioadă în care m-am pregatit și am dat admiterea la facultate (pff la naiba, a trebuit să o fac și pe asta). Acum sunt încă la București, mâine merg acasă și sper să revina treaba cu blogul la normal.

Ok, trebuie sa recunosc că pe lângă read more »